MOARTEA ȘI EXILUL
Exilul
Deși era foarte legat de România, Enescu a părăsit țara în toamna anului 1946, după instaurarea regimului comunist, pentru că începuse să anticipeze dezastrul care urma grație discuțiilor cu prietenii din Occident, care l-au pus în gardă. A ajuns la Paris, orașul său de exil, unde a dat lecţii de vioară şi compoziţie, a ținut conferinţe, și a concertat.
„S-a adaptat la viaţa franţuzească, pentru că era un om de lume, un om sociabil, care se descurca cu lejeritate în cercurile înalte ale Parisului, avea maniere, era plăcut la vorbă. Dar pot bănui că, pe undeva, l-a ros sentimentul izolării şi al dorului de patrie. Prietenii spun ca avea des crize de melancolie. Locuia cu Maruca în Rue de Clichy, la nr. 26. Dar mai închiriase şi o vilă, Les Cytises, la Bellevue, la marginea Parisului, unde mergea vara”, a mai spus muzicologul.
Moartea lui Enescu
George Enescu s-a stins din viață în noaptea dintre 3 spre 4 mai, anul 1955, în locuința sa din Paris. A fost înmormântat în cimitirul Pere-Lachaise din Paris (cel mai mare și renumit cimtir din oraș unde sunt înmormântați mai mulți oameni celebri), într-un cavou de marmură albă, aflat în poziția 68. Din cărțile scrise de Viorel Cosma și Ilie Kogălniceanu, persoanele care au trait în preajma compozitorului, a reieșit că George Enescu a murit în mizerie și, în ciuda bătrâneții și a bolii, Măruca, soția, îl obliga să cânte și să ofere lecții de pian pentru a câștiga bani. Maria Cantacuzino a murit 13 ani mai târziu, în anul 1968, în Elveția.
